Deschiderea unui cont la Trezorerie

In cazul in care doriti ca firma sa colaboreze cu institutii bugetare si sa participe la licitatii pentru achizitii publice, aveti nevoie de un cont la Trezorerie. Deschiderea unui cont la Trezorerie se efectueaza rapid si nu dureaza decat o singura zi.

Documentele necesare pentru deschiderea contului la Trezorerie sunt urmatoarele:

  • copie dupa certificatul de inregistrare
  • copie dupa certificatul constatator
  • copie dupa rezolutia care autorizeaza infiintarea societatii
  • actul constitutiv
  • copie dupa cartea de identitate a administratorului societatii
  • imputernicire (in cazul in care contul nu este deschis de catre administratorul societatii)

Pentru dechiderea contului mai este necesar si un dosar cu sina. Este necesara si stampila societatii, deoarece la ghiseu se vor mai completa doua formular care trebuie semnate si stampilate.

Deschiderea contului se efectueaza la ghiseul pentru operatiuni ale agentilor economici de la Trezoreria orasului in care este inregistrata firma. Sediile trezoreriilor sunt afisate pe site-ul ANAF aici.

La deschiderea contului este posibil sa fiti intrebati pentru ce va este necesar.

Deschiderea contului este gratuita, insa se percepe un comision de administrare de 5 RON / luna (stabilit prin ordinul nr. 110 din 25/01/2010). Extrasele de cont pot fi ridicate si de catre altcineva decat administratorul societatii, insa pentru aceasta trebuie delegatie.

Publicat pe 15/08/2013 la 21:35 de Bogdan-Florin Florea in . Taguri , , , , ,

ANPC